Votează

Care din proiectele jos enumerate, după părerea dvs. sunt lorem ipsum dollar sit amet?

Vă mulțumim pentru vot!

Chişinăuienii au ales unde vor fi instalaţi arborii solari

COMUNICAT DE PRESĂ

– Arborii fotovoltaici vor fi instalaţi pe strada pietonală şi pe bulevardul Mircea cel Bătrân. Acestea sunt locațiile propuse și validate de chişinăuieni, în urma a câteva etape de selecție, fiind ulterior aprobate de Primăria mun. Chişinău.

Procesul de selectare a fost unul participativ şi a cuprins mai multe etape:

  1. Apelul public de propuneri de locaţii, în cadrul căruia chișinăuienii au propus peste 70 de locaţii pentru instalarea arborilor solari.
  2. Consultări publice în care chișinăuienii, ghidați de experți în urbanism și dezvoltare urbană, au examinat locațiile propuse conform criteriilor de selecție și au recomandat 8 locații.
  3. Examinarea celor 8 locaţii de Direcția arhitectură, urbanism și relaţii funciare şi selectarea a 2 destinații finale pentru instalarea arborilor solari.

Locațiile propuse de cetățeni trebuiau să întrunească următoarele criterii minime:

  • Spațiul deschis cu o suprafață de cel puțin 200 metri pătrați. Instalația solară trebuie să fie amplasată pe o suprafață solidă și necesită un perimetru de instalare de cel puțin 4 metri pătrați.
  • Loc public accesibil și aflat în apropiere de un flux mare de oameni care să beneficieze de oportunitățile oferite de instalația solară.
  • Zonă însorită cu acces la lumina solară pe parcursul întregii zile. Se recomandă ca locul propus să fie îndepărtat de clădiri înalte care pot restricționa accesul la lumină.

Locațiile propuse au fost ulterior evaluate de locuitorii capitalei și prin prisma altor cerințe, precum: accesibilitatea, securitatea, utilitatea publică ș.a.

Arborii solari care generează energie electrică fotovoltaică vor fi instalați în 2019 în Chișinău. Chișinăuienii își vor putea încărca gratis telefoanele mobile, vor avea acces la internet și se vor recrea la tulpina acestor copaci. Serile, copacii vor ilumina împrejurimile datorită energiei acumulate ziua de la soare. Arborii solari pot genera zilnic 800 kWh energie electrică din surse regenerabile. Tehnologia va asigura o reducere anuală de peste 700 kg de CO2. Inițiativa aparține Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare și este realizată în parteneriat cu Primăria mun. Chișinău.

Instalarea arborilor solari este un proiect regional al PNUD, de care beneficiază capitalele Serbiei, Tadjikistan, Georgiei și Republicii Moldova. Primii arbori solari vor fi instalați în Chișinău cu sprijinul financiar al PNUD.

Iniţiativa este implementată de laboratoarele inovaționale ale Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare: Green City Lab, MiLab şi Business Innovation Lab.

Pentru informaţii suplimentare, contactaţi:

Alexandru Rotaru, manager de proiect, PNUD Moldova,
Tel: +373 69162798, alexandru.rotaru@undp.org

Ina Prisăcaru-Zglavuţă, specialistă în comunicare şi mass-media, PNUD Moldova,
Tel: (+373 69)141006, ina.zglavuta@undp.org

Alte noutăți

3 iulie 2019
Chișinău - Prima expediţie de automobile electrice a luat startul astăzi. 9 automobile de diferite mărci şi modele, dar cu propulsie 100% electrică, vor parcurge în următoarele 5 zile o distanță totală de cca 1.000 km fiecare. Scopul maratonului este de a promova mobilitatea prietenoasă mediului, de a demonstra capacitatea automobilelor electrice și de a prezenta realizările din sectorul transportului electric în R. Moldova. Parte a flotei expediţiei va fi şi automobilul electric al Proiectului „Oraşe Verzi Durabile”, finanţat de Facilitatea Globală de Mediu (GEF) şi implementat de PNUD Moldova, în parteneriat cu Primăria mun. Chişinău.
13 iulie 2019
Green City Lab inițiază prima etapă a consultărilor publice ale Ghidului de Design a Străzilor din Chișinău care reprezintă un set de recomandări și bune practici pentru restabilirea străzilor din oraș în calitate de spații publice care oferă cetățenilor posibilitatea de a utiliza toate modurile de deplasare, inclusiv mersul pe jos, în siguranță și confort.